Grad 300×260

GAUDEAMUS – Sărbătoarea absolvenților 2018

O nouă generație de studenți ai Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu își va prezenta rodul muncii din timpul studenției, în fața întregului oraș. După ani în care au învațat și s-au format pentru ceea ce urmează în viața reală, studenții vor fi sărbătoriți în Piața Mare a Sibiului, într-o nouă ediție a Gaudeamus – sărbătoarea absolvenților.

În 23 mai, de la ora 17,00, pentru cei peste 2000 de studenți, facultatea se va încheia într-un mod grandios. În cea mai importantă zi din viața academică a studenților, alături le vor fi profesorii care le-au îndrumat pașii, conducerea univesității, reprezentanți ai autorităților publice, părinții, rudele sau prietenii. Evenimentul din Piața Mare va cuprinde parada universităților și ceremonia de absolvire a studiilor universitare.

A devenit obișnuință ca roadele muncii de la ULBS să fie recunoscute, activitățile didactice și de cercetare de la Sibiu fiind apreciate atât în țară cât și în străinătate. Dovadă stau numeroasele parteneriate cu instituții academice din întreaga lume, proiectele comune și schimburile de studenți și cadre didactice. În vremuri de cumpănă pentru întreg sistemul de învățământ, ULBS a continuat să se dezvolte, să facă performanță.

În 2018, Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu are în componentă 9 facultăți, peste 14.000 de studenți. 23 centre de cercetare, 2000 de locuri de cazare, 920 locuri la cantină, 83 de programe de licență și 120 programe de master.

„Locul pe care Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu îl ocupă astăzi li se datorează deopotrivă cadrelor didactice, personalului nedidactic și, în special studenților noștri, pe care îi consider parteneri în activitatea noastră. Nimic în această universitate nu s-ar fi putut face fără aportul nemijlocit al acestor studenți și, de aceea, există o permanentă legătură, o simbioză între cadrele didactice care sunt implicate în cercetare si studenți”, a declarat Prof.univ.dr.ing. Ioan BONDREA, rectorul ULBS.

GAUDEAMUS – Sărbătoarea absolvenților 2018 este o acțiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu prin Agenda Culturală.

sursa ULBS