1623 0

Mesajul rectorului cu ocazia Zilei Internaționale a Educației

 

”Adevărat că mai cinstit lucru nu este în lume și mai scump și mai curat, decât omul procopsit la învățătură”, spunea Mihail Sadoveanu. Educația este singura cale către progresul individual și cel colectiv. Este suficient să ne imaginăm ce ar însemna lumea fără educație. Lucrurile care acum ne par banale, de la un simplu stilou la un telefon inteligent, o tabletă sau o navă spațială, toate au la bază educația. Trăim într-o lume a vitezei în toate domeniile, dar am putea să ne imaginăm viața de astăzi fără mașină sau fără internet? Toate acestea sunt rodul educației. Fără educație nu ar exista evoluție. Iar când vorbim despre educație, trebuie să plecăm întotdeauna de la cea mai simplă formă a ei. Familia este prima care începe să modeleze caracterul unui copil, însă impactul pe care școala îl are în formarea viitorului specialist este decisiv. Niciodată nu trebuie să îi uităm pe cei care ne-au fost primii îndrumători în viață. Chiar dacă uneori uităm sau nu ne dăm seama de acest lucru, cu siguranță că învățătorii și profesorii au avut contribuții, uneori decisive, în ceea ce am devenit.

Profesorii și elevii din învățământul preuniversitar sunt partenerii noștri, ai universităților, iar astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Educației, în numele Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu vă doresc tuturor să multă sănătate și dăruire în nobila misiune pe care o aveți.