Robotx

RObotX 2019

În data de 13 mai 2019, începând cu ora 11:00, în holul Facultății de Inginerie a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, strada Emil Cioran nr. 4, va avea loc Concursul Național de Robotică RObotX.

Tema concursului din acest an este ”Atom Factory”. În urmă cu 150 de ani, Dimitri Mendeleev a publicat ceea ce avea să fie primul tabel periodic al elementelor, recunoscut la nivel mondial. Acesta și-a realizat tabelul astfel încât să ilustreze tendințele periodice pe care le prezentau proprietățile elementelor cunoscute la acea vreme. Folosindu-se de această teorie, Mendeleev a prezis unele proprietăți ale elementelor încă nedescoperite, care păreau să lipsească din tabel. Majoritatea predicțiilor s-au dovedit a fi corecte pe măsură ce noi elemente au fost descoperite. De atunci, tabelul periodic al lui Mendeleev a fost dezvoltat și corectat, întrucât noi elemente au fost sintetizate sau descoperite.

Pe lângă aceste elemente, încă mai există alți atomi care nu ne sunt cunoscuți. Descoperirea acestor atomi poate reprezenta o sarcină dificilă și de regulă necesită experimente de o complexitate ridicată. Astăzi, avem nevoie de ajutorul roboților pentru a realiza aceste experimente. Astfel, misiunile roboților vor fi următoarele:

  1. Clasificarea atomilor – Roboții trebuie să colecționeze și să clasifice cele trei tipuri de atomi – Redium, Greenium, Blueium – de pe suprafața de joc;
  2. Cântărirea atomilor – Pentru a clasifica atomii în funcție de masa lor atomică roboții trebuie să ducă atomii în balanță;
  3. Crearea unui nou element – De obicei, acceleratoarele de particule conferă o sursă enormă de energie atomilor, ceea ce are ca efect accelerarea acestora la o viteză foarte apropiată de viteza luminii. La această viteză, o coliziune între mai mulți atomi ar putea crea un element nou, până atunci necunoscut. Să vedem dacă roboții voștri sunt capabili să creeze elemente noi – Goldenium!
  4. Realizarea propriului experiment – Echipele vor trebui să realizeze un experiment prin care vor lansa un electron către atomul de oxigen aflat la mijlocul mesei de joc;
  5. Predicția unor elemente necunoscute – Din moment ce Dimitri Mendeleev a prezis existența unor elemente necunoscute, de asemenea roboții trebuie să prezică scorul realizat în cele 100 de secunde ale unui meci.

În urma acestui concurs național de robotică, echipele clasate cel mai bine vor reprezenta România la Concursul European de Robotică Eurobot, ce va avea loc în perioada 30 mai – 1 iunie 2019, în La Roche-sur-Yon, Franța.

Programul concursului 

0900 – 1045 – Omologarea roboților și antrenamente

1100 – 1120 – Deschiderea oficială

1130 – 1400 – Desfășurarea concursului

1400 – 1500 – Festivitatea de premiere