Echipa din Facultatea de Inginerie – ULBS participantă la ediția a treia a Hackathonului de Logistică din cadrul Autmotive Logistic Summit a trait joi, 13 martie 2025, momente minunate!

După două săptămâni de eforturi susținute și după rezolvarea unei probleme ce se dorește a fi introdusă ca soluție de logistică a transporturilor în România, “duo truck” (realizarea unui ansamblu tir dintr-un cap tractor și două remorci), și una legată de un proces de “gamificare” pentru creșterea performanțelor intr-un depozit și după un maraton al prezentării ideilor si solurilor identificate, în fața unui juriu format din specialiști în logistica din cadrul unor companii din domeniul automotive, într-un cadru festiv a fost momentul final!  

Echipa ce a reprezentat Facultatea de Inginerie si Departamentul de Inginerie Industriala si Management, a ocupat locul III, intr-o companie selecta cu echipe din centre universitare de tradiție (Politehnica București, Politehnica Timișoara, universitățile din Craiova și Brașov). A fost o evoluție entuziasmantă cu o prezentare extrem de apreciată și foarte documentată, cu o analiză strategică pe o problemă de logistică actuală foarte realistă și foarte bine conturată!  

Felicitări membrilor echipei formată din: Jessica Koch (an IV IEDM), Alexandru Kocsis (an IV IEDM), Alina Panciu (doctorand ULBS), Maria Gheorghica (an I Master LI) și Gabriel Pruneşelu (an IV ITT). Mulțumim și mentorului echipei din acest an, un absolvent al programului IEDM care este acum intr-o poziție importantă de logistică la compania IFM, ing. Andrei Drăgan, cel care a fost un liant și un sfătuitor deosebit! Pentru noi sunteți adevaratii campioni ai competiției!