Fanuc

Olimpiada Națională FANUC WorldSkills – Integrare de roboți industriali

În data de 11 aprilie 2023 a avut loc etapa locală a Olimpiadei Naționale FANUC Worldskills – Integrare de roboți industriali, organizată de Departamentul Mașini și Echipamente Industriale din cadrul Facultății de Inginerie a ULBS.

Specialistul în automatizări FANUC România şi fundația WorldSkills România au iniţiat anul acesta un parteneriat pentru dezvoltarea tinerilor programatori de roboţi industriali, sub forma unui concurs pilot. Acest concurs urmărește aprofundarea cunoștințelor, abilităților și experienței practice ale studenților din universitățile tehnice românești în programarea și integrarea roboților industriali FANUC în perspectiva dezvoltării unei cariere în domeniul automatizărilor.

Pregătirea studenților ULBS s-a desfășurat utilizând două celule educaționale FANUC (una din dotarea proprie și una aflată în custodie pe perioada pregătirii concursului). În urma desfășurării etapei locale, echipa de pe primul loc va reprezenta ULBS la etapa națională ce va avea loc la showroom-ul FANUC România de la Cluj-Napoca, în perioada 26-27 aprilie 2023. Clasamentul în urma etapei locale este următorul:

Locul I – Orzan Cătălin-Marian și Urluescu Andrei, anul III, Robotică

Locul II – Crăciun Elena Antonia și Coadă Alexandru-Dumitrel, anul III, Robotică

Locul III – Vlad Ionela Cătălina și Dincă Deliano, anul I Robotică