Ulbs

ULBS susține mai departe calea euroatlantică a României

Potrivit Cartei care îi guvernează existența, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu este o universitate europeană care și-a luat un „angajament la nivel european” (art. 27) și care aspiră la „integrarea în circuitul european” al cunoașterii (art. 26). Cel puțin odată cu anul 2022, această apartenență a ULBS la spațiul educațional european nu mai este doar aspirațională, ci a devenit efectivă. Nu doar pentru că România este în momentul de față membru cu drepturi depline al Uniunii Europene, ci mai ales pentru că universitatea noastră a fost oficial recunoscută ca membră a Universității Europene FORTHEM, o alianță universitară cu peste 200.000 de studenți și 30.000 de angajați, reprezentată în nouă țări europene (pe lângă România, în Germania, Franța, Spania, Italia, Polonia, Norvegia, Finlanda și Lituania) și prezentă cu trei membri în Top 500 mondial (ARWU/QS/THE).

De-a lungul a aproape două decenii, statutul european al ULBS s-a concretizat prin dezvoltarea infrastructurii didactice și de cercetare și a generat oportunități unice de formare destinate studenților și personalului universității. Aceste oportunități nu au constituit în niciun caz cadouri oferite de partenerii noștri europeni, ci drepturi câștigate cu greu – prin muncă perseverentă, prin asumarea unor responsabilități specifice și, mai ales, prin adeziunea la un sistem comun de valori, bazat pe democrație, libertate, demnitate, precum și pe respectarea statului de drept. În egală măsură, această cale ne-a oferit șansa de a arăta Europei specificul național și de a vorbi despre tradițiile, obiceiurile și identitatea poporului nostru.

În ultimele două săptămâni, tot întreg acest sistem de valori europene la care ULBS aderă s-a aflat în România sub un atac continuu. Privit în sine, acest demers contestatar nu constituie neapărat o problemă, întrucât critica – inclusiv autocritica! – a fost dintotdeauna o parte a spiritului european, pentru care sunt profund legitime atât chestionarea propriului sistem de valori, cât și căutarea de sisteme alternative. Problematică este, însă, încercarea de a promova o „altă cale” prin încălcarea flagrantă a regulilor jocului, prin distorsiune, manipulare și chiar prin falsuri grosolane, prin ipocrizie și partizanat interesat, prin tentativa de a acapara mediile de informare în masă și de a apela la forme diferite de violență, ca și prin ascunderea ilegală a surselor de finanțare.

În calitatea sa de universitate europeană, ULBS are datoria de a pleda pentru protejarea și  apărarea valorilor europene care o constituie și pentru adevăr ca valoare transculturală. În acest sens, sunt de reamintit câteva evidențe pe care forțele și interesele contrare spiritului european s-au străduit din răsputeri să le oculteze în ultimele zile: (a) identitatea europeană nu este ostilă națiunilor, ci, dimpotrivă, se construiește prin recunoașterea multiculturalismului și reprezintă astfel o șansă neașteptată pentru reafirmarea identităților naționale (o dovedește chiar rolul jucat de ULBS în cadrul Alianței FORTHEM, unde instituția noastră coordonează Laboratorul de Patrimoniu Cultural, recunoscut la nivelul întregii alianțe); (b) cea mai bună garanție de pace este, pentru România, să facă parte din cea mai puternică alianță militară a momentului; (c) Europa nu este sub nicio formă anti-religioasă; dimpotrivă, niciodată ca acum religiile nu s-au mai bucurat de atâtea libertăți în România; (d) într-o lume interconectată, izolaționismul echivalează cu înapoierea și subdezvoltarea; (e) nu există, poate, o mai clară ilustrare a forței și deschiderii spiritului european decât aceea că e capabil să găzduiască chiar și cele mai vehemente critici la adresa sa.

Pentru aceste motive, ULBS are datoria de a se opune întunericului și obscurantismului generate de extremism și de a susține mai departe calea euroatlantică a României ca singurul viitor rezonabil și dezirabil pentru țara noastră!

Duminică, 8 decembrie, încurajăm comunitatea universitară să meargă la vot!