Ulbs DevOps 02

FORTHEM – Școala de Vară DevOps pentru masteranzi, doctoranzi și postdoctoranzi

ULBS organizează, în perioada 20-24 mai 2024, ca activitate în cadrul Alianței FORTHEM, Școala de Vară DevOps. DevOps este un set de metodologii moderne folosite în dezvoltarea de software și concepute pentru a eficientiza procesul de dezvoltare prin eliminarea barierelor dintre echipele de software (Dev) și cele de operațiuni IT (Ops).

Școala de Vară DevOps se adresează masteranzilor, doctoranzilor și postdoctoranzilor. Pe parcursul celor cinci zile, participanții vor aprofunda practicile și metodologiile DevOps prin intermediul laboratoarelor și a discuțiilor interactive, vor avea oportunități de networking și șansa de a aplica cunoștințele la scenarii din lumea reală. Punctele forte ale programului constau în:

  • sesiuni ample despre fundamentele DevOps, automatizare și instrumente;
  • laboratoare practice care acoperă gestionarea codului, integrarea continuă și implementarea;
  • explorarea containerizării, orchestrării, monitorizării și securității în DevOps;
  • discuții captivante despre aspectele culturale ale DevOps și practicile de colaborare în echipă;
  • perspective despre tendințele emergente, inovații și viitorul DevOps.