ZEM 2024

Rezultate meritorii la ZEM 2024 ale studenților facultății noastre

În perioada 23-26 aprilie 2024, studenții Facultății de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au participat la Olimpiada Națională de Mecatronică din cadrul manifestării ”Zilele Educației Mecatronice”, ediția a-XII-a, organizată în acest an la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București. La manifestare au participat studenți și cadre didactice de la specializarea ”Mecatronică” din 9 centre universitare din România: Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București, Universitatea Transilvania din Brașov, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea din Oradea, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea “Ștefan cel Mare” din Suceava și Universitatea Politehnica Timișoara.

Echipele Universității „Lucian Blaga” din Sibiu au obținut rezultate remarcabile la toate cele șase secțiuni ale concursului, astfel:

  • Locul 1 la secțiunea Sisteme mecatronice industriale pentru echipa formată din studenții Ilea Diana Maria, Mareș Octavian-Dumitru (anul III Mecatronică) și Tudor Gabriel (anul II Mecatronică),
  • Locul 1 la secțiunea Roboți mobili Line-Follower pentru echipa formată din studenții Ghișoiu Gabriel (anul III Mecatronică), Bâlc Emanuel (anul I master Sisteme Mecatronice Avansate) și Hanea Briana-Florina (anul II Mecatronică),
  • Locul 2 la secțiunea Sisteme mecatronice de zbor fără pilot pentru echipa formată din studenții Subțire Mihai-Alexandru și Moga Adrian (anul II Mecatronică),
  • Locul 2 la secțiunea Realizări ale studenților în domeniul mecatronicii pentru studentul Maga Vasile-Alexandru (anul IV Mecatronică),
  • Locul 3 la secțiunea Roboți Mini Sumo pentru echipa formată din studenții Negulescu Ștefan-Teodor, Hedu Alexandru-Nicolae și Pintea Călin-Alexandru (anul II Mecatronică),
  • Mențiune la secțiunea Realizări în domeniul mecatronicii – Aplicații Matlab pentru echipa formată din studenții Drașovean Paula-Nicoleta, Stoica Adrian-Sebastian (anul II master Sisteme Mecatronice Avansate) și Duțulete Diana (anul II Mecatronică).

Le mulțumim partenerilor și sponsorilor noștri, Continental Automotive Systems și Marquardt Schaltsysteme S.C.S., care au făcut posibilă participarea la acest eveniment.